Grecia a fost reclasificată ca piață emergentă de unul dintre marile fonduri de investiții din SUA

Grecia a fost reclasificată ca piață emergentă de unul dintre marile fonduri de investiții din SUA
Publicat: 06/03/2013, 13:03
Actualizat: 07/02/2016, 10:42

Grecia a fost reclasificată de la nivelul de piață dezvoltată la cel de piață emergentă de către fondul american de investiții Russell Investments, cu active în administrare de 163 miliarde de dolari, informează Mediafax, citând CNBC.

Piața elenă constituie un motiv de îngrijorare încă din 2009, din cauza îndatorării nesustenabile, și a încetat să respecte „condițiile macro și de risc operațional” pentru a face parte din categoria piețelor dezvoltate.

„Este un anunț major (…) și cu siguranță o palmă pentru Grecia. Contează dacă ești legat de un indice, dar dacă este vorba despre cât de atractivă pentru investiții este o companie elenă, atunci este doar zgomot”, a declarat Jerry Webman, economist-șef la OppenheimerFunds, adăugând că se așteaptă ca impactul asupra investitorilor să fie redus.

Reclasificările sunt rare, dar au loc dacă o țară încetează să mai întrunească criteriile categoriei în care se află, potrivit Russell Investments.

„Este nevoie de trei ani de schimbări susținute ale indicatorilor economici pentru ca o țară să fie reclasificată. Metodologia Russell prevede ca piețele dezvoltate să fie, în general, cele mai lipsite de risc și cele mai eficiente pentru tranzacții, în timp ce piețele emergente și cele de frontieră sunt mai riscante și mai puțin eficiente pe ansamblu”, a explicat fondul de investiții.

Grecia se află în al șaselea an de recesiune și a fost nevoită să implementeze reforme și măsuri dure de austeritate pentru a primi împrumuturi externe de la statele zonei euro și FMI. Fondurile sunt necesare pentru a împiedica colapsul financiar al statului din cauza îndatorării foarte ridicate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...